1 DECEMBRIE –ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

La Școala Gimnazială ,,Al.I.Cuza” Bacău, elevii, profesorii, învățătorii au sărbătorit Ziua Națională a României prin diverse activități.
În amfiteatrul școlii s-a derulat activitatea ,,1 Decembrie-Ziua Națională a României”(Proiectul interjudețean-,,Istorie și spiritualitate la români”). Au participat circa 70 de elevi din clasele V-VIII, un reprezentant al Bibliotecii Județene ,,C.Sturdza” Bacău-prof.Eugen Șendrea, directorii școlii-prof.D. Sîrbu, C.Păduraru, profesori, părinți. 
Într-o atmosferă de sărbătoare, încărcată de emoție, s-a intonat IMNUL DE STAT. Apoi, domnul Șendrea a prezentat asistenței semnificația Zilei Naționale și contribuția băcăuanilor la realizarea Marii Uniri. De asemenea, au fost prezentate și explicate simbolurile naționale (prof.I.Istrate), s-au recitat poezii și s-au cântat cântece patriotice (prof.M.Potîrniche).
S-au realizat și expoziții de desene, colaje (clasa I/A, înv.M.Hagimă, II A/M.Maxim, clasele V/VIII/prof.A.Altiparmac), un panou cu titlul ,,Mândria de a fi român” (prof.I.Istrate – unde elevii au fost invitați să-și exprime simțămintele de roman.
Pentru a marca ziua de 1 Decembrie, membrii Consiliului elevilor (coordonator, prof.R.Bratu) au prins în piept cocarde tricolore atât elevilor de la clasele primare, cât și dascălilor lor, oferindu-le celor mici un bun exemplu de patriotism.
Așa îi învățăm și pe copii să respecte mai mult Ziua Națională. Este ziua în care pacea, armonia și toleranța trebuie să fie valorile care ne caracterizează pe toți. Acestea trebuie conștientizate mai mult ca oricând de 1 Decembrie, iar toate acțiunile noastre trebuie să fie în concordanță cu moștenirea lăsată la 1 Decembrie 1918.
                                                                       Au consemnat Prof.I.Istrate și R Bratu

6 5 4 1 2 3