Excelență în educație: Proiectul eTwinning „Eu, Tu, Noi – Împreună la școală” la final
Recent, elevii clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” Bacău au finalizat cu succes participarea la proiectul internațional eTwinning „Eu, Tu, Noi – Împreună la școală”. Proiectul a fost inițiat de prof. Andreea-Alexandra Ambrosie, și coordonat la nivelul școlaii Cuza de prof. Aurelia Bocancea, a reprezentat o platformă de colaborare între elevi și cadre didactice din mai multe țări europene.
Obiectivele Proiectului:
- Incluziune și Empatie: Dezvoltarea inteligenței emoționale prin înțelegerea diversității.
- Schimb Cultural: Descoperirea tradițiilor și a stilului de viață din țările partenere.
- Competențe Digitale: Utilizarea instrumentelor moderne (Canva, ZaplyCode) pentru crearea de produse educaționale.
Activități și Rezultate: Pe parcursul lunilor octombrie – decembrie 2025, elevii au parcurs etape de prezentare, au participat la provocări de grup și au creat un produs digital colaborativ (eBook). Această experiență le-a oferit posibilitatea de a-și exersa limba engleză și abilitățile de comunicare într-un context real, european.
